la-Buzau.ro     


Fondat 2012     |                     Site dedicat informarii buzoienilor.                   |     


Acasa  |  Social  |  Politic  |  Economic  |  Legislatie  Sanatate  |  Medicina  |  Sport  |  Divertisment  |  Anunturi  |  Utile  |  Forum  |  Mall  |  Contact

Președintele CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, arestat preventiv

Agerpres

 

Judecătorii de la Tribunalul București au decis duminică seara arestarea preventivă pentru 30 de zile a președintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, acuzat de procurorii DNA de luare de mită.

În același dosar, a fost arestat și Florin Colgiu, finul șefului CJ Buzău și președinte TNL Buzău, acuzat de complicitate la luare de mită, în formă continuată.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Cristinel Bîgiu a fost prins sâmbătă de procurorii DNA în timp ce primea mită, fiind ridicat și adus la sediul DNA din București.

"În perioada decembrie 2013 — decembrie 2014, inculpatul Bîgiu i-a solicitat unuia dintre directorii din cadrul instituției să facă demersuri pentru declanșarea procedurilor de achiziție directă (prin modificarea proiectului inițial în cuantum de 400 mii lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău pentru perioada 2014-2020 și împărțirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitație publică), să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte și să întocmească efectiv proiectele. Urma ca după întocmirea acestor proiecte și aprobarea plăților de către Bîgiu, directorul respectiv să remită, sub formă de mită, președintelui CJ, jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200 mii lei. Banii respectivi directorul urma să-i recupereze de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanții celor trei proiecte", susține DNA.

Procurorii mai spun că, în jurul datei de 20 decembrie 2013, directorul respectiv i-a remis lui Cristinel Bîgiu, prin intermediul finului acestuia, aproximativ 70 mii lei, sub formă de mită, reprezentând jumătate din contravaloarea unei facturi în cuantum de 130 mii lei plus TVA, sumă ce fusese virată unei firme identificate de acesta, căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, și anume principalele direcții de dezvoltare și analiza S.W.O.T.

"Directorul, la rândul său, primise suma menționată de la reprezentantul legal al firmei. Ulterior, în august 2014, Bîgiu l-a însărcinat pe același director să demareze procedurile de atribuire directă, în aceleași condiții, pentru cea de-a doua componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câștigătoare aceeași firmă. Urma ca lui Bîgiu să-i fie remisă, ulterior, cu titlu de mită, jumătate din valoarea contractului, respectiv 50 mii lei. La 4 decembrie 2014, Bîgiu i-a solicitat, în mod expres, aceluiași director, să-i remită până cel mai târziu la 8 decembrie 2014 suma convenită de 50 mii lei, indicându-i ca intermediar o persoană de încredere a acestuia", au reținut procurorii.

Sâmbătă, directorul i-a remis intermediarului indicat de șeful CJ Buzău o sumă de bani, pentru ca, la rândul său, să o dea acestuia.

"Tot la 6 decembrie, intermediarul i-a și remis acestuia, în parcarea din fața blocului unde își are domiciliul Bîgiu, suma de 50 mii lei, comunicându-i că banii i-au fost dați de către director. Cristinel Bîgiu i-a indicat intermediarului modul în care urmau a fi distribuiți, respectiv păstrați banii, solicitându-i ca suma de 6.500 lei să fie remisă finului acestuia, Florin Colgiu, iar restul sumei de 43.500 lei să fie păstrată, la dispoziția lui Bîgiu, de către intermediar. În aceeași zi, intermediarul i-a remis 6.500 lei lui Colgiu care cunoștea că suma respectivă fusese primită cu titlu de mită de către Bîgiu, de la directorul respectiv", mai spune DNA. 

Citește și: Stenograme DNA - Bîgiu: Cum a dat? Consilier: Într-o sticlă de whisky. Nu i-am numărat, mi-a zis că sunt 50.000

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, abonează-te gratuit la Newsletter trimițând site-ul de care ești interesat(ă) și adresa ta de e-mail la office@la-romania.ro.


laAnunt.ro |eMedic.ro     |     LaMedic.ro     |     laExecutareSilita.ro     |     laHotel.ro     |     laZiar.ro     |     la-Facultate.ro     |     la-Firma.ro     |     la-Mall.ro     |     la-Masa.ro     |     la-Televizor.ro     |     Spune-ti parerea.ro

la-Romania.ro     |     la-AlbaIulia.ro |     la-Alexandria.ro     |     la-Arad.ro     |     la-Bacau.ro     |     la-BaiaMare.ro     |     la-Balti.ro     |     la-Barlad.ro | la-Bistrita.ro     |     la-Botosani.ro     |     la-Braila.ro     |     la-Brasov.ro     |     la-Bucuresti.ro     |     la-Calarasi.ro     |     la-Chisinau.ro     |     la-ClujNapoca.ro     |     la-Constanta.ro     |     la-Craiova.ro     |     la-Deva.ro     |     la-DrobetaTurnuSeverin.ro     |     la-Focsani.ro     |     la-Galati.ro     |     la-Giurgiu.ro     |     la-Hunedoara.ro|la-Iasi.ro     |     la-Medias.ro |la-MiercureaCiuc.ro     |     la-Onesti.ro | la-Oradea.ro     |     la-PiatraNeamt.ro     |     la-Pitesti.ro     |     la-Ploiesti.ro     |     la-RamnicuSarat.ro|la-RamnicuValcea.ro     |     la-Resita.ro     |     la-Roman.ro | la-SatuMare.ro     |     la-SfantuGheorghe.ro     |     la-Sibiu.ro     |     la-Slatina.ro     |     la-Slobozia.ro     |     la-Suceava.ro     |     la-Targoviste.ro     |     la-TarguJiu.ro     |     la-TarguMures.ro     |     la-Timisoara.ro     |     la-Tulcea.ro     |     la-Turda.ro | la-Vaslui.ro     |     la-Zalau.ro

eSante.ro     |     Journaux.ro     |     laTele.ro     |     Magasins.ro     |     Medecin.ro     |     Universites.ro

©2014